Posturi in categoria ‘Outsourcing IT’

Outsourcing-ul IT: Soluţia viabilă pentru creşterea performanţei companiei

Friday, September 2nd, 2011

         În interviul acordat revistei „Business& Money”, Florin Scarlat, directorul general al companiei de outsourcing IT Bit Solutions explică avantajele acestui tip de servicii, din ce în ce mai popular într-o perioadă în care accentul cade pe optimizarea costurilor. Bit Solutions a acumulat o experienţă de peste 9 ani în domeniul soluţiilor IT&C integrate pentru companii din toate industriile, de la contabilitate şi construcţii, la entertainment şi retail.

        „Outsourcing-ul IT reprezintă sănătatea infrastructurii IT, iar infrastructura IT susţine în 90% din companii, toată activitatea acestora. Încorporând outsourcing-ul IT ca parte a strategiei generale de afaceri, companiile aduc un plus de valoare serviciilor oferite clienţilor lor. Mai mult decât atât, le furnizează angajaţilor o soluţie cuprinzătoare, pe termen lung, pentru a realiza schimbarea, profi turi mai mari şi performanţe mărite, asigurându-se astfel că valoarea maximă a resurselor este concentrată pe operaţiunile cele mai importante”, a declarat pentru „Business&Money” Florin Scarlat, director general Bit Solutions.

http://www.businessandmoney.ro/inpage/solutia-outsourcing-ul-it-in-ultimul-numar-business-money/



Directorul General al Bit Solutions ne vorbeste despre outsourcing IT si SLA in revista Market Watch

Thursday, May 5th, 2011

MANAGED SERVICES te scapa de grija administrarii IT-ului

http://www.marketwatch.ro/articol/7677/Managed_services_te_scapa_de_grija_administrarii_IT-ului/



Un studiu elaborat de Bit Solutions arata ca 80% dintre managerii romani ai companiilor care au intre 20 si 100 angajati, prefera sa apeleze la o firma de outsourcing pt externalizarea serviciilor IT

Friday, February 18th, 2011

 

 

Am incercat sa determinam care sunt principalele motive care duc la externalizarea serviciilor.

 

Dintre cei care au raspuns ca prefera externalizarea:

·         30% vad acest lucru ca pe o solutie de reducere a costurilor;

·         35%, ca pe o strategie de business pe termen lung pentru a se putea concentra mai bine pe activitatea de baza;

·         15% isi doresc cresterea calitatii serviciilor IT oferite de departamentul de service;

·         15% apreciaza accesul  la know-how si expertiza operationala superioara;

·         5 % se gandesc la continuitate (fara flux de personal, fara concedii/invoiri).

 

Studiul a fost elaborat pe un esantion de 500 de companii care au intre 20-100  de angajati cu o marja de eroare de 1.5-3%.



Super Bit makes your IT wishes come true :)

Tuesday, February 23rd, 2010

Super Bit



Practici de Outsourcing IT

Friday, November 13th, 2009

De cele mai multe ori incheiem contracte de outsourcing, dar constatam ca nu vedem nici o imbunatatire a activitatii IT in cadrul companiei noastre.
Daca analizam situatia o sa constatam ca exista cativa factori care influenteaza acest lucru.
1. Stabilirea clara a obiectivelor. Intodeauna, atunci cand externalizam serviciul IT, trebuie sa stim exact ce vrem. Externalizarea poate fi privita ca o delegare de responsabilitati si de aceea trebuie sa stim foarte bine ce vrem si unde vrem sa ajungem ca sa stim ce sa cerem furnizorului de servicii.
2. Alegerea unui furnizor compatibil. Intodeauna trebuie sa avem grija atunci cand alegem furnizorul de outsourcing IT. Orice furnizor de servicii trebuie analizat ca sa fie compatibil cu obiectivele si cultura companiei dumeavoastra, sa aiba experienta si abilitatile de comunicare potrivite. Nu confundati firmele de service IT cu firmele de outsourcing IT.
3. Nu cereti rezultate pe termen scurt! Nu va pierdeti in detalii in incercarea de a economisi bani, ci urmariti rezultatul pe termen lung!
4. Schimbati-va atitudinea fata de IT! Departamentul IT este un departament suport pentru toate departamentele din organizatie. Nu mai considerati IT-ul ca fiind un centru de costuri, ci unul de valoare!
5. Stabiliti metoda de comunicare potrivita! De cele mai multe ori ni se intampla sa cerem ceva furnizorului de servicii si acesta sa ofere altceva.Trebuie sa existe o comunicare permanenta cu furnizorul de servicii.
6. Pastrati responsabilitatea! Outsourcing-ul nu inseamna ca trebuie sa abdicati de la responsabilitate. Sunteti responsabili in continuare de rezultatele globale, asa ca trebuie sa va implicati activ.
7. Motivele pentru care apelez la outsourcing IT. In multe cazuri, decizia privind externalizarea unor servicii este luata din motive gresite. Decizia privind externalizarea depinde de strategia pe termen lung a companiei. Daca obiectivul principal este sa economisiti bani, realizati intai un plan de externalizare IT. Incepeti intai sa externalizati aplicatiile care sunt cele mai costisitoare.



Ce alegem: O firma de service IT sau o firma de Outsourcing IT?

Friday, November 6th, 2009

Care este diferenta intre outsourcing IT si service IT?
Outsourcing-ul IT cuprinde toate instrumentele de care are nevoie o infrastructura IT pentru a functiona perfect.

Outsourcing IT pie

Management de resurse IT
- Monitorizeaza infrastructura, aplicatiile
si echipamentele;
- Optimizeaza accesul la informatie;
- Protejeaza informatia prin back-up centralizat,
controlat si automat;
- Ajuta la controlul si automatizarea tranzactiilor web;
- Contribuie la reducerea costurilor operationale;
- Minimizeaza impactul opririlor neasteptate ale sistemelor.

Management de servicii de securitate IT
- Implementarea celor mai bune solutii de securitate a retelei;
- Solutii firewall VPN;
- Detectarea intruziunilor (IDS) si evaluarea vulnerabilitatilor;
- Securitatea continutului (solutii antivirus, filtrare web & e-mail);
- Solutii de autentificare;
- Solutii de criptare si semnaturi digitale;
- Solutii de management al securitatii.

Planificare si dezvoltare strategie IT viitoare
- Analiza si auditul sistemelor IT;
- Analiza afacerii din perspectiva IT;
- Stabilirea obiectivelor IT;
- Elaborarea unei strategii IT pentru compania client;
- Managementul riscului.

Consultanta de specialitate IT
- Instruirea angajatilor in utilizarea
echipamentelor si programelor IT.

Service si mentenanta IT
- Mentenanta harware si software;
- Interventii la sediul clientului;
- Interventii prin remote acces;
- Helpdesk (consultanta prin telefon).

Furnizare de echipamente hardware, software si consumabile
- Consultanta in achizitionarea produselor
potrivite;
- Furnizarea produselor potrivite pentru activitatea companiei client.



OUTSOURCING IT = CRESTEREA COMPETITIVITATII COMPANIEI TALE

Friday, November 6th, 2009

Intr-o perioada in care rezista pe piata doar cei mai buni si aproape orice activitate implica si utilizarea computerului, colaborarea cu o firma profesionista de servicii IT poate fi un pas foarte important in demersul de a depasi criza cu care ne confruntam la ora actuala.
Cu totii am intampinat probleme in sistemele IT si stim cat de neprofesionist este sa nu putem duce la bun sfarsit o sarcina pentru un client important. De aceea este foarte indicat sa colaboram cu o echipa prompta si profesionista pentru a putea preintampina astfel de neplaceri ca si pentru a avea control asupra datelor.
O buna functionare a sistemelor IT din compania ta va spori competitivitatea serviciilor pe care le oferi clientilor tai, implicit gradul de satisfactie al acestora. Astfel, clientii iti vor ramane fideli in orice perioada, iar publicitatea mouth-to-mouth (din gura in gura) va fi una foarte benefica pentru compania ta, ajutandu-te la extinderea portofoliului.



Pe ce criterii alegem compania de outsourcing IT?

Friday, November 6th, 2009

1. IMAGINE (putem afla cate ceva despre compania respectiva, cautand-o pe internet si citind articole despre aceasta)
2. LOCATIE (putem afla daca au sediul intr-un ambient de afaceri sau intr-o scara de bloc, acest lucru aratandu-ne profesionalismul firmei respective)
3. VARIETATE SERVICII (trebuie sa poata asigura suportul pentru orice problema IT)
4. CERTIFICARI (de securitate, de calitate, etc.)
5. PORTOFOLIUL DE CLIENTI (este ca o carte de vizita)
6. PROFESIONALISM - TREBUIE STABILITA O INTALNIRE CU REPREZENTANTII FIRMEI, DUPA CARE ACESTIA POT FACE O OFERTA ADAPTATA LA NEVOILE INFRASTRUCTURII IT A FIECARUI CLIENT PE BAZA EVALUARII INFRASTRUCTURII.
Toate aceste criterii sunt necesare dar nu intodeauna suficiente in alegerea firmei de outsourcing.
Un lucru de care nu se tine seama intodeauna este modul de preluare a sesizarilor. Multe firme au proceduri standard care nu intodeauna se potrivesc cu compania care beneficiaza de aceste servicii si se intampina dificultatti in comunicare. De aceea trebuie facuta si o analiza a naturii personalului si propusa o metoda adecvata de preluare a sesizarilor ca astfel, compania furnizoare de servicii IT, sa aiba o colaborare usoara si eficienta cu personalul companiei client, in asa fel incat activitatea companiei sa nu aiba de suferit si sa nu fie intrerupta vreodata.
Activitatea de core business va fi mult mai eficienta si va aduce un profit mai mare companiei client.
Iata beneficiile externalizarii IT:
• Reducerea costurilor si obtinerea unei predictibilitati a acestora;
• Mentinerea focusului pe activitatile de core business;
• Imbunatatirea si obtinerea unui nivel constant al calitatii;
• Accesul la experienta, know-how si expertiza operationala superioare celor care ar putea fi obtinute in house;
• Siguranta prin accesarea unui nivel superior de management al riscului;
• Garantia din partea unei echipe de profesionisti ca vor rezolva oricand, orice problema survenita.



Ce inseamna outsourcing IT?

Tuesday, October 13th, 2009

In ultima perioada auzim tot mai des termenul de outsourcing, dar majoritatea dintre noi nu inteleg foarte bine ce inseamna.
Outsourcing-ul inseamna externalizarea serviciilor care nu aduc valoare adaugata produselor/ serviciilor firmei in cazul de fata, a activitatii IT catre un specialist in domeniu pentru a ne putea concentra mai mult pe activitatea de baza a companiei. De cele mai multe ori, in cazul firmelor care au departamente IT acest lucru ii sperie pe IT Manageri. Trebuie inteles ca se pot externaliza, in functie de nevoile clientului, doar anumite procese ale activitatii IT, care necesita costuri mari si un nivel mare de pregatire.
Pentru a putea fi mai bine inteles, am sa explic in felul urmator: in cazul unei firme care are un department IT si un IT manager se pot externaliza activitatile de mentenanta si service, intretinerea website-ului si a serviciului de posta electronica. Se pot pastra in cadrul firmei activitatile strategice in IT precum elaborarea strategiei IT corelata cu strategia de dezvoltare a firmei. Acest fenomen de externalizare ar trebui privit ca o delegare de responsabilitati. In cazul incheierii unui contract de outsourcing trebuie avuta in vedere, in primul rand, relatia cu personalul beneficiarului. Intodeanuna trebuie gasita cea mai buna solutie de comunicare.
De fiecare data, decizia de externalizare se coreleaza cu strategia de dezvoltare pe termen lung a beneficiarului.



Este outsourcing-ul IT o solutie pe timp de criza?

Wednesday, July 1st, 2009

Pe timp de criza este foarte important sa ne verificam bugetele si sa le recalculam, incercand sa optimizam cat se poate cheltuielile interne.Outsourcing-ul este o solutie foarte buna de reducere a costurilor, acesta oferind serviciile unui intreg departament, printr-un singur contract si o singura factura pe luna.

Astfel va puteti reduce:

  • Costurile (nu vor mai exista taxele aferente salariilor, iar taxele aplicabile in cazul contractelor de prestari servicii sunt deductibile);
  • Spatiul (nu va mai trebuie spatiu pentru un departament IT);
  • Resurse umane (nu va mai trebui sa aveti mai multi angajati cu diverse specializari in acest domeniu, pt. ca firma de outsourcing va ofera toate solutiile);
  • Training-uri (nu va mai trebui sa cheltuiti pe cursuri de specializare pentru angajati, datorita faptului ca tehnologia este intr-o continua schimbare).

Este foarte important sa aveti un partener alaturi, care iti poate rezolva si preintampina orice problema legata de structura IT din compania dvs. Astfel obtineti o continuitate a activitatii din firma dvs., imbunatatirea si obtinerea unui nivel constant al calitatii.

Raspunsul: CU SIGURANTA CA OUTSOURCING-UL POATE FI SOLUTIA TRECERII MAI USOR PRIN CRIZA.




© 2007 BitSolutions - Outsourcing IT - Externalizare IT; Consultanta IT; Securitate IT; Webhosting